Terapie de Grup

Terapia de grup, alaturi de terapia individuala este o forma de terapie foarte eficienta mai ales atunci cand obiectivele importante sunt legate de suport social si de relatii interpersonale.

Care ar fi cateva dintre obiectivele terapiei de grup:

Primirea/ oferirea de feed back
Sustinere
Imbunatatirea relatiilor si a comunicarii
Invatarea de noi comportamente interpersonale
Exprimarea onesta a emotiilor, sentimentelor
Intelegerea propriilor sentimente, comportamente, ganduri, tipare relationale
Intelegerea sentimentelor, comportamentelor celor din jur
Cresterea increderii, a stimei de sine
Traversarea unei schimbari personale in interiorul grupului, cu asteptari de transferare in afara lui.

Confidentialitatea in cadrul grupului inseamna o parte esentiala a conduitei etice profesionale. Atat terapeutul cat si membri grupului sunt obligati sa o mentina si pentru crearea unui mediu terapeutic de grup, toti membri grupului vor exersa discutiile constructive. Sfaturile din partea grupului si din partea terapeutului nu sunt utile, grupul nefiind un grup de prieteni si nici un loc unde sa iti faci prieteni.

Grupul de terapie este diferit de grupul suport si de grupul social, neincurajand contactul social cu ceilalti in afara grupului, aceasta putand sa impiedice procesul. Cum se poate intampla asta?

In terapia de grup, sarcina principala este explorarea completa a relatiilor cu fiecare membru. Lucrurile incep sa prinda contur si sens pentru membri atunci cand luam in considerare faptul ca grupul este un microcosmos social, adica problemele pe care le intalnim in afara grupului, in viata sociala, vor fi intalnite si in grup iar atunci cand in grup onestitatea si deschiderea sunt compromise, terapia stagneaza.
Uneori se intampla sa existe sentimente puternice fata de alti membri ai grupului. Incurajam discutarea acestor sentimente, de orice natura.

Posibil la inceput sa nu se intrezareasca beneficiile grupului si uneori participantii vor vrea sa paraseasca grupul, de aceea, recomandarea terapeutului este de continuarea frecventarii acestuia si discutiile in cadrul grupului despre ceea ce simtiti. Angajamentul de participare este de minim 12 sedinte.
Frecventa este regulata si este un punct cheie in buna functionare a procesului, de asemenea, punctualitatea este foarte importanta in grup.

Potrivit lui Yalom (2009), exista unsprezece factori terapeutici importanti de grup:

Inducerea speranţei: oamenii aleg să participe la o terapie/consiliere de grup pentru că speră ca viaţa lor să se îmbunătăţească.
Universalitate: mulţi dintre cei care intră în terapie/consiliere sunt covinşi că sunt unici din punct de vedere al inadecvării lor, că numai ei au anumite probleme, gânduri şi sentimente care îi torturează şi le fac viaţa neplăcută. Atunci când constată că şi alţii se confruntă cu aceleaşi probleme, se simt parcă mai uşuraţi şi mai capabili să facă faţă (problemelor, situaţiilor) pentru ca luptă de aceeaşi parte a baricadei.
Informarea: include instruirea didactică referitoare la anumite condiţii, sfaturi şi sugestii din partea terapeutului sau a celorlalţi membri ai grupului.
Uneori procesul educaţional este implicit, membrii grupului învăţând direct din activitatea grupului despre dinamica proceselor interpersonale, despre semnificaţia unor simptome şi metode de a le face faţă, despre viaţa psihica în general. De exemplu, în cadrul unui grup pentru cei care sufera de atacuri de panică, se pot disemina informaţii despre aspectele fiziologice ale unui atac de panică, despre ciclul vicios indus de interpretarea catastrofică a simptomelor corporale, despre natura benignă a condiţiei cât şi despre modalităţile de a ameliora şi apoi de a preveni astfel de atacuri de panică.
Altruismul: Cei care intră în terapia de grup se simt adesea demoralizaţi şi simt că nu au nimic valoros de dăruit celorlalţi. Atunci când descoperă că pot fi totuşi de ajutor, se simt revigoraţi şi stima lor de sine creşte.
Oamenii se pot ajuta unii pe alţii ascultându-se, oferind confort, încurajându-se reciproc, împărtăşind cu ceilalţi experienţele lor similare sau prin simpla lor prezenţă lipsită de criticism şi prejudecăţi.
Recapitularea corectivă a relaţiilor din familia de origine: cele mai importante persoane în viaţa oricărui om sunt membrii familiei în care s-a născut.
Modul în care interacţionează cu aceştia va ramâne gravat în mintea viitorului adult pentru tot restul vieţii sale ca un model de interacţiune cu ceilalţi indivizi. Atunci când fac parte dintr-un grup, oamenii au tendinţa de a se raporta la ceilalţi membri (ai grupului) într-un mod oarecum asemănător cu modul în care se raportau la părinţi şi celelalte rude. Relaţiile unor subiecţi cu membrii familiei din care provin nu au fost foarte bune şi atunci există posibilitatea sau chiar certitudinea, ca aceste relaţii să se repete cu actualul partener de viaţă, cu colegii de muncă, cu copiii, prietenii etc. În aceste sens grupul terapeutic devine un spaţiu experimental în care modul neadecvat al individului de a se raporta la ceilalţi se descoperă în faţa propriilor ochi.
Conştientizarea modului în care o peroană îi tratează pe ceilalţi, modul în care se raportează la aceştia sau de modul în care se foloseşte de mulţi dintre ei, se traduce prin comprehensibilitatea arătată faţă de problemele prezente în relaţiile cu aceştia şi, în consecinţă, individul poate opera schimbarea.
Îmbunătăţirea aptitudinilor de socializare: un grup terapeutic este, înainte de toate, un grup social, în care mai mulţi indivizi interacţionează respectând anume norme. Spre deosebire de alte grupuri sociale de care poate aparţine cineva (de exemplu, grupul colegilor de muncă), grupul terapeutic deţine o serie de reguli clare stabilite de la început, menite facilitării interacţiunilor oneste. De exemplu, dacă cineva are tendinţa de a-i privi de sus pe ceilalţi, de a-i trata cu superioritate, este puţin probabil ca vreunul dintre colegii de muncă (mai ales dacă îi sunt subalterni), să îi spună “Vezi că ai tendinţa să ne priveşti de sus”. În schimb, într-un grup terapeutic, este posibil şi chiar de dorit ca un astfel de feedback să aibă loc. Astfel, “arogantul” are ocazia să înveţe ceva despre sine şi eventual să corecteze ceea ce este de corectat pentru a-şi îmbunătăţi aptitudinile de socializare.
Comportamentul imitativ: se spune adesea despre copii că îi imită pe adulţi. Ceea ce se spune mai rar este că şi adultii învaţă prin imitaţie. Observându-i pe alţii cum vorbesc, cum se comportă, cum îşi rezolvă anumite probleme, toţi subiecţii pot învăţa de la ceilalţi. Există posibilitatea de a învăţa de la cei care au mai mult succes în viaţa personală sau în interacţiunile cu ceilalţi, de la cei ce sunt respectaţi, fie ei membri ai grupului sau psihoterapeutul care conduce grupul respectiv.
Învăţarea interpersonală: reprezintă un factor deosebit de complex ce face referire la încadrarea umană socială (relaţiile sociale) a indivizilor şi diferenţierea faţă de animale. Relaţiile sociale, care le includ pe cele cu familia din care provine, îl formează (pe individ) şi îl transformă în permanenţă. Specialiştii spun că jumătate din ceea ce sunt oamenii se datorează geneticii şi jumătate modului în care au fost crescuţi (mediu). Această componentă educativă se referă nu numai la aspectele evidente ci şi la cele mai subtile ale modului în care oamenii – actori sociali – se raportează unii la ceilalţi.
Coeziunea grupului: mulţi oameni se simt izolaţi de semenii lor, incapabili să stabilească nişte relaţii cu adevărat semnificative, care să treacă dincolo de o interacţiune de suprafaţă. Pentru mulţi, prietenii sunt cei care reuşesc să suplinească această nevoie de comunicare ceva mai profundă dar nu întotdeauna acest lucru este posibil, mai ales într-o societate care devine pe zi ce trece mai competitivă (şi stresantă). Din punct de vedere psihologic este necesară validarea unui sentiment de apartenenţă, care se traduce prin sentimentul de bine şi de siguranţă pe care îl au subiecţii atunci când se ştiu ca fiind parte a unui grup care îi protejează şi valorizează. Această nevoie stă la baza tuturor asociaţiilor profesionale, sindicatelor, cluburilor, cercurilor sportive etc.
Catarsisul: adesea confesarea problemelor personale către prieteni, doctor sau preot, îi ajută pe indivizi să se simtă mai bine. Acesta este catarsisul şi despre asta este vorba, în principiu, şi în terapia de grup. Această formă de terapie ajută indivizii nu numai să scape de problemă, oferindu-le un sentiment de eliberare momentană, ci le mai pune la dispoziţie un mijloc de care vor beneficia pe termen lung: acela de a exprima ceea ce simt, fapt care conduce la creşterea sentimentului de coeziune şi la optimizarea relaţiilor interpersonale.
Factorii existenţiali: se referă la acceptarea de către membrii grupului a unor adevăruri existenţiale ce joacă un rol important în terapia de grup, ca şi în cea individuală, întrucât reuşesc, sau cel puţin sunt ajutaţi în acest sens, de a se împăca cu datele existenţei sale.

Terapia de grup, indiferent de factorii terapeutici pe care îi pune în joc, este benefică tuturor celor care consideră că mai au ceva de învăţat de la viaţă şi de la oamenii din jurul lor.

(Yalom, Tratat de psihoterapie de grup)