Despre singuratate

In societatile primitive, supravietuirea era importanta si nu iubirea. Casnicia se baza pe nevoia practica de supravietuire: vanatoare, lupta, strangerea recoltei, cresterea copiilor, prin urmare diviziunea muncii intre barbat si femeie era predominant determinata de uniunea celor doi.

Supravietuirea in singuratate nu era posibila. Singuratatea sperie si acum. Pare ca a fi singur este un esec al vietii individului insa in multe situatii suntem singuri si nu ne dam seama de asta. Cand respiram, gandim, simtim suntem doar noi.

Intelesul pe care societatea il atribuie singuratatii este unul din care vinovatia, neputinta, dezamagirea, tristetea sunt cateva dintre atributele care devin obligatorii. Daca esti singur, esti ratat, dificil, imatur, iresponsabil, incapabil, inadaptabil.

In singuratate, devenim constienti de noi, ne intalnim pe noi chiar si pentru scurte momente. Acolo gandim, simtim traim, acolo cautam sensul vietii.

Femeia si barbatul vin unul spre celalalt tot dintr-un moment de singuratate. Oare am putea sa dam vreo sansa singuratatii*?

*autoresponsabilitate, constienta de sine, gandire, simtire, perceptie, descoperirea limitelor, maturizare, identitate fizica, autoreglare.

Trecem mereu prin procese de separatie si indivualizare, in cazul unei separari, al unui deces, al plecarii copiilor de acasa. Ceea ce facem in mod obisnuit, cautam sa negam singuratatea, nici nu putem sa gandim la ea si atunci devenim dependenti, dominatori, obedienti.

Ce am putea sa obtinem cu toate acestea? Suferinta, durere, disperare si cu certitudine drumul spre singuratate se deschide. Si intram intr-un cerc vicios din care doar noi avem de pierdut.

In singuratate invatam despre noi si crestem cel mai mult. Singuratatea poate aparea si in relatii/ cuplu/ casnicie atunci cand suntem impreuna si suntem separati in gandire, in simtire, in valori, in actiuni, in comportamente si chiar in comunicare. Oare ce face aceasta perioada de tranzitie sa fie asa de negata?

Ne bazam pe experiente, atunci cand in trecut am trecut prin perioade de singuratate si am trait tristete si durere insa poate ca nu stiam sa cerem ajutorul sau poate ca nu stiam ce valoare aduce o perioada de singuratate in viata noastra.

De exemplu, intre doua relatii, una care tocmai se incheie si una pe care o vrem in viata noastra, o perioada de singuratate aduce hrana pentru suflet, aduce ceea ce nici o alta persoana nu poate inlocui, aduce bucuria unei transformari, curatenie interioara, innoire, innobilare, transformare, vindecare.

In cazul plecarii copiilor de acasa, ce poate aduce o perioada de singuratate? Intelegerea miscarii vietii, timp personal, poate aduce chiar imbunatatirea relatiilor cu copiii, poate cu partenerul, poate aduce prieteni si chiar un nou parcurs al vietii.

Pledoaria pe care o aduc aici acestui concept tine de intelegerea lui si nici vorba sa aduc omagiu traiului in singuratate. Mi-ar placea sa intelegem ca avem nevoie de perioade in care sa stam cu noi, sa avem dialog cu noi, sa intelegem cum sa ne aducem bucurii, cum sa ne hranim sufletul si cum sa fim vii in viata noastra.