0736 430 136

Despre competenta cea mai importanta

In ultima perioada, am observat mai mult decat de obicei. Am observat lupta noastra, a tuturor pentru a fi mai buni, pentru a promova la job, in relatii, pentru a fi parinti mai buni, luptam cu societatea, luptam pentru a avea dreptate. Observ ca schemele dupa care ne orientam in viata sunt “straduieste-te”, “dovedeste”, “grabeste-te” si “nu arata ca esti vulnerabil” ca si cum a fi vulnerabil inseamna inadecvare.

 

Vorbim mult despre iubire si facem putin pentru ea, vorbim mult despre relatii, postam citate si povesti de dragoste, vorbim mult despre starea de bine si, in realitate, pare ca ne cautam pe noi.

 

A privi spre noi este o competenta, este un punct forte al nostru si ar fi de luat in considerare, ar fi de dezvoltat. Ceea ce facem in mod frecvent este sa ne uitam spre exterior si sa asteptam ca ceilalti sa ne spuna ce e mai bine pentru noi. A avea oameni in jurul nostru si a avea suport si sustinere sunt atuuri insa de cele mai multe ori, cedam puterea si ne lasam condusi fara ca noi sa punem la indoiala drumul, directia aratate.

 

Avem o mare responsabilitate fata de noi si putem alege sa ne fie bine, mai bine sau putem alege sa ramanem intr-o stare de confuzie si de gol. De cele mai multe ori, starea de gol pare ca stim sa o gestionam mai bine decat stim sa gestionam starea de bine.

 

Invitatia mea este sa privim mai des in interiorul nostru, sa aflam despre noi cat mai multe lucuri si sa verificam daca ceea ce ne spun ceilalti coincide cu realitatea noastra.