0736 430 136

Cadrul terapeutic

Una din primele sarcini ce trebuiesc îndeplinite atunci când începem o terapie este aceea de a stabili regulile de bază şi limitele în care se va conduce terapia. Asta se înţelege prin „cadru terapeutic”.

 

Aceste reguli de bază includ:

  • Clarificarea frecvenţei şi duratei şedinţelor;
    • Ora de psihoterapie/ ședință de psihoterapie reprezintă, de fapt, cadrul terapeutic. ședința înseamnă 50 minute și îți este alocată ție, client. Clientul plătește pentru ședință, nu pentru oră, pentru calitatea ședinței, nu pentru timpul petrecut în ședință.
  • A asigura că mediul în care vor fi ţinute şedinţele sunt favorabile lucrului;
    • Rolul meu este să asigur spațiul liber și protejat;
    • Clientul experimentează în siguranță disconfortul creat de situația prin care trece;
    • Prin rețeaua de neuroni oglindă clientul știe că psihoterapeutul experimentează și este afectat de aceleași emoții negative sau positive dar le poate conține, tolera și îngriji;
  • Clarificarea responsabilităţilor în ceea ce priveşte contextul organizaţional în care se desfăşoară terapia;
    • Și eu și clientul avem responsabilități în această relatțe, eu parcurg în relația noastră 30% din drum și clientul parcurge 70% din drum;
    • Psihoterapia este un angajament, altfel nu va exista predictibilitate iar unul dintre obiectivele pentru care clientul ajunge la psihoterapeut este tocmai această lipsă de predictibilitate. În cazul în care clientul nu își respectă partea lui de angajament/ relație, aceasta siguranță dispare, eu mă voi regasi singură în relație iar clientul își va întreține simptomul.
  • Plata ședințelor:
    • Banii reprezintă plata serviciilor și reprezintă un angajament pe care clientul îl are față de el. Plata ședințelor reprezintă și această predictibilitate de care clientul are nevoie.
    • Eu, psihoterapeut gândesc în termeni uman, psihologic și economic așa cum și clientul își gândește și planifică viața (sau așa cred că face);
    • De ce se plătesc ședințele la care clientul nu ajunge? Pentru că există un cadru, un angajament și din nou pentru predictibilitate (asigurarea continuității, siguranței și spatiului);
    • Când clientul nu ajunge la ședință, nu anunță sau “dispare” eu rămân cu conținuturile lui, le păstrez, le îngrijesc, le hrănesc, îmi respect partea mea de angajament și nu demisionez/ abandonez, nu ÎL abandonez;
    • Ora alocată clientului nu se ocupă. Oare în ce alte situații din viață se menține acest model de”fugă”, “absență”, “demisie” din relație?

 

Cu cât psihoterapeutul crește, se dezvoltă, cu atât și clientul va crește iar pentru asigurarea acestei cerințe este nevoie de continuitate.